CFR-ul și Iuliu Mureșan au fost motive de supărare pentru Gică Hagi, nemulțumit de faptul că echipa clujeană are șanse mari să-și recupereze punctele cu care a fost penalizată, la TAS. Oficialul CFR-ului crede că Hagi este într-o mare eroare și confundă starea de insolvență, cu cea de faliment. „Nu știu de ce a fost atât de nervos și atât de incoerent. Nu înțeleg ce a vrut să spună. E dreptul fiecăruia să-și spună părerea, dar este neclar în ce spune. Eu n-am votat nimic. Erau echipe care au intrat în faliment și atunci e normal să fie retrogradate, dar la echipele în insolvență este altceva. Practic, la o echipă în insolvență se blochează datoriile. E un fel de time-out. Dacă ai resurse să plătești datoriile ieși din insolvență, dacă nu intri în faliment. Ă‚sta e regulamentul. Nu vreau să comentez mai multe, pentru că îl respect mult pe Gică Hagi, dar chiar nu înțeleg de ce a făcut aceste declarații și ce a vrut să spună”, a răspuns Iuliu Mureșan, pentru www.prosport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER